Miturile despre foc

 În vremuri străvechi, oamenii considerau focul ca unul din elementele de bază din univers, împreună cu apa, aerul și pământul. Focul poate fi prietenos, confortabil, o sursă de căldură și lumină, dar și periculos, mortal, malefic și cotropind tot ce-i stă în cale. În mitologie, focul apare atât ca o forță creativă, purificatoare, cât și ca una distructivă, pedepsitoare, deși aspectele pozitive ale focului le predomină, în general, pe cele negative.

Simboluri și teme ale focului

Oameni din toate părțile lumii au mituri și legende despre foc. Numeroase povești explică cum au ajuns mai întâi ființele umane să obțînă focul, fie prin îndrăzneala lor, fie ca un dar de la un animal, un zeu sau un erou. 

Abilitatea de a face și a controla focul (necesar pentru gătit, olărit și fierărit) îi face pe oameni diferiți de animale. Băștinașii de pe insulele Admirality din oceanul Pacific au un mit în care un șarpe le aduce copiilor săi umani  să gătească niște pești. Copiii încălzesc, pur și simplu, peștii la soare și ii mănâncă cruzi. Așa că șarpele le dă focul și-i învață cum să-l folosească pentru a-și pregăti hrana.   

          

Întrucât focul încălzește și luminează precum soarele, este adeseori reprezentat drept soarele sau zeul soarelui în mitologie. În unele povești este legat de ideea căminului, centrul gospodăriei. Focul poate fi și un simbol al unei noi vieți, ca în cazul lui Phoenix, pasărea mitică care este distrusă periodic de flăcări pentru a renaște din propria sa cenușă. 

Energia focului nutrește aproape întodeauna ceva bun. Flăcările pot aduce, însă,  pedeapsă și suferință, ca în imaginea creștină a iadului ca un loc de chinuri în foc. Unele mituri ale apocalipsei prezic că lumea va sfârși în foc, dar poate exista și un foc curățitor, purificator, care va permite nașterea unei noi lumi. 

Deoarece focul poate fi  și distructiv, personaje mitice asociate cu acesta pot amăgitoare, nu întotdeauna de încredere. Caracterul schimbător și răutăcios al zeului nordic Loki poate să fie bazat pe trăsăturile unui foc din pădure. Altă zeitate corelată cu focul este grecul Hefaistos (Vulcan), zeul prelucrării metalelor care, de obicei, a fost portretizat deformat și ursuz. 

Ritualuri ale focului

În unele culturi, oamenii practică ritualuri relaționate cu focul. Acestea sunt frecvent bazate pe mituri și legende despre foc ori zei ai focului. În Roma antică, o flacără sacră asociată cu zeița Vesta reprezenta bunăstarea națională. Femei numite fecioare vestale aveau îndatorirea de a menține nestinsă flacăra. Aztecii din străvechiul Mexic credeau că zeul focului, Huehueteotl ține în loc pământul și cerurile. La sfârșitul fiecărui ciclu de 52 de ani, ei stingeau toate focurile și preoții lui  Huehueteotl aprindeau o nouă flacără pentru uzul oamenilor. În Europa nordică, care are ierni lungi, întunecate și reci, focului i se acordă o onoare specială. Sărbători păgâne ale focului au fost continuate în timpurile moderne în unele comunități europene. 

Multe culturi au practicat incinerarea, arderea celor morți. În incinerare, focul reprezintă purificare, un sfârșit curat și binefăcător al vieții pământene. Poporul Pima din sud-vestul Statelor Unite spune că focul a apărut în lume pentru a rezolva problema felului în care oamenii trebuie să se despartă de cei decedați. 

Mituri ale focului

Agni, zeul focului din mitologia hindusă reprezintă energia esențială a vieții din univers. El arde lucruri, dar numai pentru ca astfel să poată trăi alte lucruri. Cai de foc trag carul lui Agni, și el poartă o suliță de foc. Agni a creat soarele și stelele, și puterile sale sunt foarte mari. El își poate face credincioșii nemuritori și purifică sufletele celor morți în păcat. Un vechi mit despre Agni spune că el a consumat atât de multe jertfe de la veneratorii săi încât a obosit, s-a epuizat. Pentru a-și recâștiga puterea, a trebuit să ardă o întreagă pădure laolaltă cu viețuitoarele sale. 

Mitologia chinezească include povești despre Hui Lu, un magician și un zeu al focului care ține 100 de păsări de foc într-o tigvă de dovleac. Prin eliberarea lor putea porni un incendiu în toată țara. Era, de asemeni, o ierarhie de zei responsabili pentru foc. La vârful acesteia era Lo Hsuan, a cărui mantie, păr și barbă erau roșii. Din nările calului său izbucneau flăcări. Era de neînvins. Odată, când a atacat un oraș cu săbii de foc, din cer a apărut o prințesă, care i-a stins flăcările cu mantia sa de ceață și rouă. 

Aducătorii focului către omenire sunt eroi legendari în numeroase tradiții.    

Prometeu, din mitologia grecească, unul dintre cei mai vestiți dăruitori ai focului, l-a furat de la zei și l-a dat oamenilor. Personaje similare apar în poveștile altor culturi. 

Americanii nativi credeau că, cu mult timp în urmă,  o ființă malefică a furat focul astfel încât oamenii să nu poată beneficia de el. A fost nevoie de un erou pentru a-l recupera și a-l face iarăși disponibil ființelor umane. În multe versiuni ale mitului, focul este furat pentru oameni de un coiot, însă și de un lup, o ciocănitoare sau alte animale. Potrivit tribului Navajo, coiotul a păcălit doi monștri care păzeau flăcările pe Muntele de Foc. Apoi, a aprins o legătură de bețe aprinse de coada sa și a fugit spre poalele muntelui pentru a aduce focul oamenilor. 

Focul din vise | Interpretarea şi semnificaţia viselor

Tradițiile africane spun și ele că animalele au dăruit focul ființelor umane. Poporul San din Africa de Sud crede că struțul a păstrat focul sub aripile sale până când o insectă, o călugăriță ( Mantis religiosa ) i l-a furat. Călugărița a înșelat struțul să-și întindă aripile și a zbughit-o cu focul. Focul a distrus călugărița dar, din cenușa sa, s-au ivit două noi călugărițe. 

Indienii de pe Amazon, din Brazilia, spun că un jaguar a salvat de la moarte un băiat și l-a dus în peștera sa. Aici, băiatul a văzut jaguarul gătind mâncare peste un foc. El a furat o bucată de jar și a adus-o oamenilor săi, care au învățat astfel să-și pregătească hrana cu foc. 

Legendele din insulele Caroline din Pacific leagă focul de Olofat, un păcălitor magic care a fost fiul zeului cerului și a unei femei muritoare. În tinerețe, Olofat și-a făcut cale către ceruri pentru a-și vedea tatăl. Mai târziu, Olofat a dat focul ființelor umane permițându-i unei păsări să zboare în jos, spre pământ, cu o flacără în ciocul său. 

Lupta cu foc contra vrăjitoarelor

În Europa și America, femeile acuzate ca fiind vrăjitoare erau arse odinioară pe ruguri. Multe culturi au întreținut credința că focul distruge vrăjitoria ori magia neagră. Asirienii din Mesopotamia antică apelau la foc pentru a diminua efectele vrăjitoriei malefice ațintite către ei. Aceștia foloseau următoarele cuvinte: "Fierbe, fierbe, arde, arde! Așa cum pielea țapului este sfâșiată și despicata, apoi aruncată în foc, și așa cum văpaia o devorează, fie ca blestemul, vraja, durerea, chinul, boala, păcatul, fărădelegea, crima care-mi oprimă trupul să fie despicate precum pielea țapului!"

Un mit din Assam, în India de nord, relatează că după pierderea unei bătălii cu Apa, Focul s-a ascuns în tulpină unui bambus. Lacusta l-a văzut și i-a zis despre asta Maimuței, care s-a gândit cum să folosească Focul. Însă, un Om a zărit Maimuța și a decis că el trebuie să aibă Focul, așa că l-a furat de la aceasta. Asemeni unor numeroase povești, acest mit portretizează stăpânirea focului ca o calitate exclusiv omenească.       

 Superstiţii despre foc