3 februarie – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase

In ziua de 3 februarie sunt comemorati Sfantul si Dreptul Simion, Sfanta Proorocita Ana, Sfantul Blaziu, Sfantul Oscar (Ansgar), si are loc festivalul Setsubun (Sarbatoarea aruncarii cu fasole).


Sarbatori, traditii si obiceiuri crestin - ortodoxe pe 3 februarie

Sfantul si Dreptul Simion

Sfantul si Dreptul Simion, sau Simion cel Batran, ori Simion Senex, este omul din Ierusalim care ducea o viata sfanta si era cu frica lui Dumnezeu, care, potrivit lui Luca (2:25-35), i-a intampinat pe Fecioara Maria, Iosif si Iisus, la intrarea in Templu, atunci cand acestia venisera sa indeplineasca legea lui Moise, la 40 de zile dupa nasterea Domnului. Conform povestirii biblice, Sfantul Simion fusese vizitat cu multa vreme inainte de Sfantul Duh, spunandu-i-se ca nu va muri pana cand nu il va vedea pe Iisus. Atunci cand l-a luat in brate pe Prunc, el a rostit rugaciunea “Nunc dimnitis”, ce este folosita inca liturgic in multe biserici crestine, si a facut o profetie referitoare la crucificarea lui Cristos.

Intr-o straveche traditie, se spune ca Sfantul Simion, venit din Egipt, a fost unul dintre cei sapte invatati evrei alesi, in vremea faraonului Ptolemeu (285-246 i.Cr.), pentru sarcina de a traduce in limba greaca Biblia ebraica, Simion fiind desemnat sa faca traducerea cartii despre Profetul Isaia. Atunci cand a ajuns la vestitul pasaj in care profetul prezice nasterea lui Iisus, “Iata, fecioara va ramane insarcinata, va naste un Fiu si-i va pune numele Emanuel”, Sfantul Simion s-a gandit ca este o greseala si a vrut sa stearga cuvantul “fecioara”, inlocuindu-l cu “tanara femeie”. In acel moment, i-a aparut un inger al Domnului, care l-a atentionat sa nu interpreteze gresit vechiul text, explicandu-i ca ceea ce i se parea lui imposibil nu era, de fapt, decat o profetie despre venirea pe lume a Fiului lui Dumnezeu. Pentru a se convinge de adevarul acelei preziceri, ingerul i-a promis Sfantului Simion ca nu va fi gasit de moarte pana nu il va vedea si atinge pe Mesia nascut dintr-o fecioara. Atunci cand, dupa multi ani, Cristos a fost adus la Templul din Ierusalim de catre Maica Domnului, Sfantul Spirit i-a relevat Sfantului Simion ca sosise vremea ca promisiunea facuta sa se implineasca. El a alergat degraba la Templu si, luandu-l pe Iisus in bratele sale, a spus din inima :” „ Acum, sloboade in pace pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau”.

Moastele Sfantului Simion sunt venerate la Constatinopole, in manastirea Sfantul Iacob, construita in vremea imparatului Iustin.

Sfanta Proorocita Ana

Sfanta Proorocita Ana, fiica lui Fanuel, a trait 84 de ani. Dupa moartea timpurie a sotului ei, si-a petrecut intreaga viata in Templu, in speranta sosirii Mantuitorului. Dorinta ei fierbinte s-a implinit, si a fost de fata atunci cand Iisus a fost adus la Templul din Ierusalim de catre Maica Domnului si tatal sau, Iosif. Ea a proorocit spre Iisus si toti cei ce se gaseau in Templu astfel : “Acest prunc este Domnul, Cel ce a intarit cerul si pamantul. Acesta este Hristos, despre Care au proorocit toti proorocii.”


Sarbatori, traditii si obiceiuri crestin - ortodoxe rit / stil vechi pe 3 februarie

Pomenirea cuviosului nostru parinte Maxim Marturisitorul; Pomenirea Sfantului mucenic Neofit; Pomenirea cuviosului parintelui nostru Maxim Grecul; Pomenirea patimirii sfintilor mucenici Evghenie, Valerian, Candid si Achila; Pomenirea sfintei mucenite Agnia
Vezi Sarbatori si traditii din 21 ianuarie


Sarbatori, traditii si obiceiuri romano - catolice pe 3 februarie

Sfantul Blaziu, episcop mucenic

Sfantul Baziu (Blaise) a fost episcop al Sebastiei din Armenia, si a fost martirizat in timpul domniei lui Linicius, in prima parte a secolului al IV-lea.
O legenda aparuta in secolul al VIII-lea povesteste ca Sfantul Blaziu s-a nascut intr-o familie bogata, care l-a crescut in spiritul credintei crestine. Dupa ce a devenit episcop, a fost pornita o noua prigoana impotriva crestinilor. Sfantul Blaziu a primit un mesaj de la Dumnezeu, in care i se transmitea sa se refugieze in munti pentru a scapa de persecutii. Mai tarziu, niste oameni aflati la vanatoare au descoperit o pestera inconjurata de animale salbatice bolnave. Sfantul Blaziu mergea fara frica printre ele, oblojindu-le ranile si suferintele. Recunoscandu-l ca episcop, ei l-au capturat si l-au dus inapoi in lume pentru a fi judecat de catre pagani. Pe drumul de intoarcere, el i-a spus unui lup sa inapoieze un porc ce apartinea unei femei sarmane. Atunci cand Sfantul Blaziu a fost condamnat la moarte prin infometare, acea femeie si-a aratat recunostiinta, strecurandu-se in temnita pentru a-i aduce mancare si lumanari. In cele din urma, Sfantul Blaziu a fost ucis de catre guvernator.

Sfantul Blaziu este sfantul patron al animalelor salbatice si al oamenilor care sufera de boli in gat. De ziua Sfantului Blaziu, se obisnuia printre unii catolici sa se oficieze “binecuvantarea gaturilor”. Cu acest prilej, se binecuvanteau doua lumanari ce erau apasate usor peste gatul celor bolnavi, rostindu-se o rugaciune. Sfantul Blaziu este considerat drept protector al celor cu boli in gat probabil din cauza unei legende in care se zice ca a salvat de la moarte un baiat caruia i se infipsese un os de peste in gat.

Sfantul Oscar (Ansgar), episcop

Sfantul Oscar sau Sfantul Ansgar, patron al Scandinaviei, ori Apostol al Nordului, s-a nascut in apropiere de localitatea Corbie, din Franta, in anul 1801. A intrat in Ordinul Benedectinilor si a devenit, in timp, un respectat orator si invatator. Trimis ca misionar in Danemarca, a propavaduit credinta pe acele meleaguri vreme de trei ani, fara a avea insa mari succese. A plecat , apoi, in misionariat in Suedia, impreuna cu un alt calugar, dar corabia lor a fost capturata de pirati, cei doi avand parte de multe suferinte inainte de a ajunge la destinatia lor. Dupa mai putin de doi ani, Sfantul Oscar a fost rechemat si numit arhiepiscop al Hamburgului, in anul 831. Din aceasta demnitate, el a trimis primii preoti misionari in regiunea Hanovrei din Germania.
Vreme de 13 ani, Sfantul Oscar a lucrat crestineste si s-a rugat in Hamburg, ajungand sa fie cunoscut pentru invataturile sale inspirate, dragostea pentru cei saraci si bolnavi, si viata sa umila.
In anul 845, orasul Hamburg a fost invadat si incendiat de catre nordici.Multi oameni s-au reintors la paganism, dar Sfantul Oscar nu a renuntat la misiunea lui.
In anul 854, Sfantul Oscar a fost desemnat arhiepiscop de Bremen si si-a reluat misionariatul in Suedia si Danemarca. El a cerut doar un singur miracol, si anume ca Domnul sa il faca un om mai bun. Desi si-a dorit sa isi dea viata pentru credinta, ca un martir, Sfantul Oscar a murit in pace la Bremen, pe data de 3 februarie 865, si a fost inmormantat in catedrala din acest oras. Dupa moartea sa Suedia a revenit la paganism.
Sfantul Oscar a fost canonizat de catre papa Nicolae I.


Sarbatori, traditii si obiceiuri greco - catolice pe 3 februarie

Dreptul Simeon si Profetesa Ana


Alte sarbatori si traditii pe 3 februarie

Setsubun – Sarbatoarea aruncarii cu fasole

Acest ceremonial se desfasoara pe 3 sau 4 februarie in toate templele importante din Japonia, marcand ultima zi a iernii potrivit calendarului lunar. Cu aceasta ocazie, oamenii se aduna in numar mare in jurul tempelor, iar preotii, vedete din lumea artistica si chiar faimosi luptatori sumo arunca boabe de fasole catre multimea ce striga :”Sa vina norocul, si demonii sa plece !”. Unii japonezi isi decoreaza usile de intrare in casa cu capete de scrumbie, intrucat, se spune, spiritele rele nu suporta mirosul acestor pesti. Boabele prinse in timpul ceremoniei de la templu sunt aduse acasa pentru a alunga demonii ce se pot piti prin ungherele locuintei.


Copyright © diane.ro. 2012

Articole din acelasi domeniu in blogul Dianei :

Nascut pe 3 februarie – Horoscop general | Profil astrologic

1 februarie – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase

2 februarie – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase
3 februarie – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase 3 februarie – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase Reviewed by Diana Popescu on februarie 02, 2012 Rating: 5

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.