5 februarie – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase

Ziua de 5 februarie este rezervata comemorarii Sfantei Mucenite Agata, Sfantei Mucenite Teodula si sarbatorii Igbi.

Sarbatori, traditii si obiceiuri crestin - ortodoxe pe 5 februarie


Sfanta Mucenita Agata

Sfanta Agata
Sfanta Agata
Sfanta Agata s-a nascut intr-o familie nobila din Palermo ori Catania, in Sicilia. Inca de mica, s-a dedicat Domnului si, desi era foarte frumoasa, incerca sa se impodobeasca numai cu virtuti. In timpul persecutiilor imparatului Decius, Sfanta Agata, avand atunci numai 15 ani, a fost arestata pentru vina de a fi crestina. Quintinian, guvernatorul Siciliei, i-a cerut sa se marite cu el, atras de frumusetea si averea ei. Infuriat de refuzul ei si de faptul ca ii batjocorea pe idoli, guvernatorul a poruncit ca Sfana Agata sa fie torturata. Groaznic schingiuita, a fost aruncata, plina de sange, in temnita , pentru a muri acolo. Peste noapte, insa, ingerul ei pazitor l-a adus pe Sfantul Petru la ea, acesta vindecandu-i miraculos ranile. A doua zi, Quintilian a ordonat ca Sfanta Agata sa fie supusa altor chinuri, dar, imediat ce a rostit aceasta porunca, orasul a fost zguduit de un cutremur si o parte din palat s-a prabusit. Oamenii infricosati care au scapat din palat au cerut ca Sfanta Agata sa fie iertata, pentru ca Domnul sa nu isi mai indrepte mania asupra lor. Trimisa inapoi in temnita, Sfintei Agata i s-a ingaduit sa isi dea sufletul Domnului, in urma staruitoarelor ei rugaciuni.
La inmormantarea ei, in prezenta unei multimi de oameni, ingerul pazitor al Sfintei Agata si-a facut aparitia si a asezat o placa de marmura peste mormantul ei , purtand inscriptia : “O minte cuvioasa si hotarata, onoare a Domnului si mantuire a taramului tatalui ei”.
La prima aniversarea mortii Sfintei Agata, muntele Etna a erupt si regiunea Catania din apropiere a fost acoperita de lava. Crestinii si paganii si-au adus aminte de ceea ce era scris pe pe lespedea mormantului ei, asa ca au luat-o si au asezat-o ca o stavila impotriva lavei, care si-a oprit astfel deodata curgerea. Alte minuni de acest fel de minuni au avut loc de mai multe ori in urmatoarele secole, Sfanta Agata ajungand sa fie venerata ca protectoare a Cataniei si Siciliei.

Sfanta Mucenita Teodula

Sfanta Teodula a trait in orasul Anazarbus din Asia Mica, in vremea imparatului roman Diocletian (284-305) si Maximian (305-311). Slujbasii crudului prefect al orasului, Pelagius, incercau mereu sa dea de urma crestinilor din regiune, pentru a-i supune judecatii pagane si a-i obliga sa se inchine idolilor.
Atunci cand a venit vremea ca Sfanta Teodula sa fie adusa in fata lui Pelagius, ea a refuzat sa ii venereze pe zeii pagani, spunand : “Eu sunt crestina. Numele meu inseamna “servitoarea Domnului”, si de aceea oamenii imi spun Teodula. Ma inchin Unicului si Adevaratului Dumnezeu si nu voi venera vreodata o simpla piatra”.
Inveninat de cutezanta ei, Pelagius a poruncit sa fie supusa torturii, insa Domnul a fost cu ea si a avut grija sa nu simta nici o durere. Prefectul a pretins ca Sfanta Teodula ar fi fost de fapt crutata de zei, pentru a-si intoarce fata catre ei.
Teodula i-a spus insa lui Pelagius : “ Unde sunt zeii tai, care si-au facut mila de mine ? Arata-mi-i ca sa ii pot onora .” Sfanta a fost dusa in templul zeificatului imparat roman Adrian, considerat o atotputernica divinitate, iar Sfanta Teodula, rugandu-se la Dumnezeu, a spulberat cu o simpla rasuflare statuia lui Adrian, transformand-o in tarana. Vazand aceasta fapta, Pelagius s-a infricosat si, gandindu-se ca imparatul roman l-ar putea da pierii si pe el, a cazut la picioarele sfintei, implorand-o sa refaca statuia si promitandu-i ca va accepta credinta crestina.
Sfanta Teodula s-a rugat Domnului si statuia a fost din nou asezata, intacta, la locul ei. Pelagius nu s-a tinut insa de cuvant si a ordonat ca ca sfanta sa fie din nou schingiuita. In acel timp, un om pe nume Helladius a venit la Pelagius si cerut ca Teodula sa fie data pe mainile sale, promitand ca o va face sa se ploconeasca in fata idolilor. Acesta a vatamat-o si mai mult, dar ea a cerut sprijinul Domnului si ruga i-a fost ascultata , vindecandu-i-se ranile. Helladius a fost inmarmurit de aceasta minune, iar Sfanta Teodula i-a zis : “ Fii si tu crestin si te vei bucura de o eterna cinstire in imparatia Domnului nostru Iisus Cristos, Cel care va judeca atat mortii cat si vii, si va rasplati fiecare om dupa faptele sale”.
Helladius a trecut la adevarata credinta si si-a recunoscut-o in fata lui Pelagius, ajungand si el un martir dupa ce i-a fost retezat capul si trupul i-a fost azvarlit in mare.
Sfanta Teodula a fost apoi aruncata intr-un cuptor aprins, dar a scapat nevatamata. Dupa aceea, a fost asezata intr-o tigaie infierbantata, turnandu-se peste ea smoala, ceara topita si ulei incins, insa tigaia s-a sfaramat in bucati, iar focul a ars multi oameni, inclusiv pe Pelagius, care a murit de frica. Vazand ca Sfanta Teodula nu a patit nimic, multi din cei prezenti, printre care Macarie si Evagrie, au inceput sa creada in Cristos.
Paganii nu s-au lasat, si au aruncat-o din nou in cuptor pe Sfanta Teodula, impreuna cu Macarie , Evagrie si alti credinciosi, loc din care au trecut cu totii in viata nesfarsita din ceruri.


Sarbatori, traditii si obiceiuri crestin - ortodoxe rit / stil vechi pe 5 februarie


Pomenirea sfantului mucenic Clement, episcopul Ancirei; Pomenirea sfantului mucenic Agatanghel; Pomenirea cuviosului nostru parinte Mavisma Sirul; Pomenirea cuviosului nostru parinte Salaman sihastrul; Pomenirea cuviosului Ghenadie. Pomenirea Sfintilor Mucenici Serafim, Evdochia si Ecaterina
Vezi Traditii si sarbatori din 23 ianuarie


Sarbatori, traditii si obiceiuri romano - catolice pe 5 februarie


Sf. Agata, fecioara mucenica


Sarbatori, traditii si obiceiuri greco - catolice pe 5 februarie


Sf. M. Agata si Teodula


Alte sarbatori si traditii din 5 februarie


Sarbatoarea Igbi

Intrucat 5 februarie este ziua in care se spera ca soarele va straluci pentru intaia oara deasupra satelor Kora si Saitli din regiunea Daghestan din Rusia, locuitorii Tezi sau Didoiti din aceasta zona celebreaza acest eveniment, marcand mijlocul iernii, printr-o sarbatoare numita Igbi. Acest nume este pluralul cuvantului “ig”, desemnand o paine circulara, asemanatoare cu un covrig. Coacerea acestor paini are rol central in celebrarea ce implica un numar de personaje mascate si costumate, jucand niste roluri traditionale. Sase “botsi”, sau lupi, avand asupra lor sabii din lemn, umbla din casa in casa adunad painile “igbi” pregatite special pentru aceasta ocazie. Painile sunt legate de-a lungul unui stalp lung numit “giri”.
Copii se trezesc devreme cu prilejul acestei sarbatori, ce are loc in prezent in duminica cea mai apropiata de 5 februarie, astfel incat sa nu lipseasca de la scoala, pentru a aduna painile igbi facute special pentru ei.
De-a lungul intregului an, organizatorii festivalului Igbi consemneaza cu atentie toate faptele bune si cele rele ale locuitorilor satului.
Dupa adunarea painilor din toate gospodariile, are loc o ceremonie in centrul localitatii, in cadrul careia un om mascat cu o blana, intruchipand un animal imaginar numit “kvidili “ ( asmeni unui cal cu coarne si un bot de crocodil), citeste numele celor care au facut pozne (de exemplu, s-au imbatat) in anul trecut.Cei citati sunt dusi cu forta pana la un rau si cufundati pana la genunchi in apa printr-o gaura sapata in gheata. Cei laudati a fi facut lucruri bune sunt recompensati cu cate o paine ig. La finalul sarbatorii, kvidili este ucis in mod ritual, cu o sabie din lemn.


Copyright © diane.ro. 2012

Articole din acelasi domeniu in blogul Dianei:

Nascut pe 5 februarie – Horoscop general | Profil astrologic

3 februarie – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase

4 februarie – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase
5 februarie – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase 5 februarie – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase Reviewed by Diana Popescu on februarie 04, 2012 Rating: 5

Un comentariu:

Un produs Blogger.