4 august – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase
In ziua de 4 august sunt pomeniti Sfintii 7 tineri din Efes, Sfantul Ioan Maria Vianney, preot, si se sarbatoreste Aducerea moastelor Cuvioasei Mucenite Evdochia.
Sarbatori, traditii si obiceiuri crestin - ortodoxe pe 4 august
Sfintii 7 tineri din Efes
In timpul unei persecutii a crestinilor din vremea imparatului Decius, acesti 7 tineri credinciosi s-au ascuns in pesterile din afara Efesului. Arunci cand au fost descoperiti, prigonitorii lor i-au inchis in acele acolo, astfel incat sa moara de sete si foame. Cu toate acestea, Domnul a trimis asupra lor un minunat somn, facandu-i sa reziste trecerii timpului. Ei s-au odihnit astfel 200 de ani.
Atunci cand imparatul Teodosie cel Tanar era la carma imperiului, o erezie referitoare la invierea celor morti a inceput sa isi faca locul printre cei credinciosi. Imparatul s-a rugat lui Dumnezeu ca adevarul sa pogoare peste oameni, si, deloc intamplator, li s-a poruncit unor pastori sa dea deoparte stanca dintr-un munte, pentru a cladi acolo un loc de adapost pentru animalele lor. Cu acest prilej, ei au gasit pe cei sapte sfinti tineri, ce s-au desteptat ca dupa un lung somn, si au marturisit tuturor povestea lor minunata. Acest miracol a ajuns la urechile tuturor credinciosilor din imperiul roman, insusi imparatul sosind la Efes pentru a sta de vorba cu cei 7 tineri. Dupa o saptamana, acestia au cazut din nou in adormire, de aceasta data pentru totdeuna.
Aducerea moastelor Cuvioasei Mucenite Evdochia
Cuvioasa Mucenita Evdochia (Eudochia) si-a dat masura marei credinte in Hristos in Persia. Sfintele ei moaste au ajuns, in cele din urma, la Constantinopole.
Sarbatori, traditii si obiceiuri crestin – ortodoxe rit / stil vechi pe 4 august
Sfinta mironosita si intocmai cu Apostolii Maria Magdalena; Sfanta Cuvioasa Mucenita Marcelia (Marcela) din Chios.
Vezi Traditii si sarbatori din 22 iulie
Sarbatori, traditii si obiceiuri romano - catolice 4 august
Sfantul Ioan Maria Vianney, preot
Sfantul Ioan Maria Vianney (Sfant patron al preotilor) a fost hirotonisit ca preot in anul 1815. Dupa trei ani, a fost investit ca paroh al localitatii Ars, din Franta, de unde reputatia sa de confesor si vindecator de suflete s-a raspandit in intreaga lume crestina. Viata lui a fost dedicata unui post strict si unei rugaciuni neostoite. Obisnuit cu cea mai severa austiritate, inconjurat mereu de o multime de penitenti, acest mare mistic a dat dovada de o rabdare si o umilinta iesite din comun. Minunile sale au impresionat multimea, insa inima sa simpla si curata a ramas o dovada de necontestat a unei credinte nemijlocite in Hristos. Dupa ce a ascultat vreme de 16 ani, fara intrerupere, confesiunile unor oameni sositi la el din diverse locuri ale lumii, a ramas vestit pentru darul sau de a aduce pe calea cea dreapta, prin numai cateva inspirate cuvinte, sufletele cele mai obisnuite intru ale raului. Sfantul Ioan Maria Vianney a murit pe 4 august 1859, si a fost canonizat pe 31 mai 1925.
Sarbatori, traditii si obiceiuri greco - catolice 4 august
Cei 7 tineri Mucenici din Efes; Cuvioasa Mucenica Evdochia; Sfantul preot Ioan Maria Vianney
Copyright © diane.ro. 2012
Articole din acelasi domeniu :
2 august – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase
3 august - Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase

Reviewed by Diana Popescu
on
august 03, 2012
Rating:
Este frumos sa-ti afli detaliile zilei de nastere.
RăspundețiȘtergere