13 august – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase

In ziua de 13 august are loc comemorarea  Mutarii moastelor Cuviosului Maxim Marturisitorul, Cuviosului Dositei, Sfantului Pontian, Papa Mucenic si Sfantului Hipolit, Preot Mucenic.

Sarbatori, traditii si obiceiuri  crestin - ortodoxe pe 13 august

Mutarea moastelor Cuviosului Maxim Marturisitorul

Sfantul Cuvios Maxim, provenit dintr-o nobila familie din Constantinopole, a ajuns sa indeplineasca functia de secretar personal al imparatului Heraclie si al nepotului sau, Constans. Atunci cand erezia monofizita a inceput sa fie acceptata la curtea imperiala  (erezie in care se afirma ca Hristos nu ar fi fost deopotriva de natura divina si lumeasca), Sfantul Maxim s-a retras de la manastirea din Crisopolic, unde era deja staret.
Cu toate ca nu mai avea nici un rang bisericesc, el a continuat sa apere prin viu grai si prin scris autentica credinta crestina. Imparatul Constans i-a poruncit sa accepte credinta monofizita sau sa inceteze a vorbi impotriva ei, dar Sfantul Maxima refuzat sa se supuna acestor ordine. Din aceasta cauza i s-a smuls limba, i-a fost taiata mana dreapta si a fost trimis in exil, murind in anul 662 printre straini.

 Cuviosul Dositei

Sihastru in manastirea Ava Serida, aflata sub indrumarea Sfantului Dorotei,Cuviosul Dositei si-a dat duhul in pace Domnului, dupa o viata sfanta de post si rugaciune.

Sarbatori, traditii si obiceiuri  crestin – ortodoxe rit / stil vechi pe 13 august

Sfantul si Dreptul Evdochim; Sfintii mucenici Veniamin, Serghie, Iurie, Ioan; Sfanta Mucenita Iulita; Pomenirea târnosirii cinstitei case a Preasfintei Stapanei noastre Nascatoarei de Dumnezeu, din Vlaherne, unde se afla sfanta racla; Inaintepraznuirea cinstitei si de viata facatoarei Cruci, adica: scoaterea cinstitei Cruci de la palatul imparatesc în cetate; Pomenirea Sfantului Iosif cel din Arimateea, care a ingropat preacuratul trup al Stapanului Hristos, si care cu pace s-a savarsit; Pomenirea Sfintilor doisprezece Mucenici romani, care de sabie s-au savarsit.
Vezi Traditii si sarbatori din 31 iulie

Sarbatori, traditii si obiceiuri  romano - catolice 13 august

Sfantul Pontian, Papa Mucenic

Data nasterii si cea a mortii Sfantului Pontian nu sunt stabilite cu certitudine in istorie. A fost papa intre 21 iulie 230 si anul 235. In 235, pe timpul domniei lui Maximinus Tracul, a inceput persecutia impotriva conducatorilor bisericii, Sfantul Papa Pontian, una din primele victime ale acestei prigoane, fiind trimis in exil pe insula Sardinia, impreuna cu Sfantul Hipolit. Pentru a fi ales un nou papa, Sfantul Pontian a demisionat pe 28 septembrie 235. Se spune ca ar fi murit in Sardinia, in urma privatiunilor si chinurilor la care a fost supus in acest loc. Papa Fabian a trimis moastele Sfantului Pontian si Sfantului Hipolit la Roma, cele dintai fiind ingropatepe 13 august, in cripta papala din catacomba lui Callistus.

Sfantul Hipolit, Preot Mucenic

Mucenic din Roma, impreuna cu Concordia si alti frati crestini, Sfantul Hipolit (170 – 235) s-a remarcat prin darza opozitie fata de papa Callistus I. Sfantul Hipolit a fost ucis in Sardinia, unde fusese exilat dupa ce fusese ales antipapa, primul prelat numit astfel din istoria bisericii. Printre scrierile sale importante se numara O respingere a tuturor ereziilor, Cantarea Cantarilor, si Traditia apostolica.
Sfantul Hipolit este patron al localitatii Bibbiena din Italia, patron al cailor, al gardienilor si lucratorilor din inchisori.

Sfantul Maxim Marturisitorul, abate

Sarbatori, traditii si obiceiuri  greco - catolice 13 august

Aducerea moastelor Sfantului Maxim Marturisitorul la Constantinopol


Copyright © diane.ro. 2012

Articole din acelasi domeniu:

11 august – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase

12 august - Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase

Nascut pe 13 august – Horoscop general Profil astrologic

13 august – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase 13 august – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase Reviewed by Diana Popescu on august 12, 2012 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.