24 octombrie – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase
In ziua de 24 octombrie sunt pomeniti Sfantul Mare Mucenic Areta, Sfanta Mucenita Sevastiana, Sfantul Mucenic Valentin, Sfantul Anton M. Claret, Episcop, si Sfantul Alois Guanella, preot.
Sarbatori, traditii si obiceiuri crestin - ortodoxe pe 24 octombrie
Sfantul Mare Mucenic Areta
Sfantul Areta, impreuna cu tovarasii sai mucenici, au suferit pentru Domnul in anul 524, in Nairan, un oras din Arabia, aflat in prezent pe teritoriul statului Yemen. Atunci cand Dunaan, conducator al tribului himiarit din sudul Arabiei, a preluat puterea, a incercat sa ii nimiceasca pe credinciosii intru Hristos, mai ales pe cei din Nairan, un oras in majoritate crestin. Neascultand indrumarile Sfantului Areta, guvernatorul din Niaran, aceasta cetate s-a predat lui Dunaan, care si-a incalcat imediat promisiunile, incercand sa ii faca pe toti locuitorii sa isi renege credinta crestina. Condusi de Sfantul Areta, mii de mucenici, inclusiv femei si copii, nu s-au supus regimului instaurat de Dunaan, sfarsind prin a fi decapitati sau arsi in foc. Dupa aceasta, toate femeile nascute intru Hristos din Nairan au fost aduse in fata tiranului, poruncindu-li-se sa paraseasca credinta crestina sau sa moara. Femeile l-au certat pe Dunaan cu o indrazneala nemaiincercata de barbatii din acele vremuri. Credinta lor a fost atat de mare incat nici o femeie din acel oras nu a fost convinsa sa il renege pe Hristos, desi cu toate au avut parte de chinuri mai mari decat barbatii. In alianta cu Bizantul, regele etiopian Elesbaan a eliberat cetatea Nairan de Dunaan, putin timp dupa aceea inaltand biserici in onoarea mucenicilor de acolo.
Nairan a devenit loc de pelerinaj pana cand Islamul a capatat intaietate asupra acestui loc, un secol mai tarziu. La sfarsitul vietii sale, regele Elesbaan, numit si Caleb, s-a retras in sihastrie. El a trimis coroana sa la Ierusalim, ca o ofranda adusa Bisericii Sfantului Mormant. Numele Areta inseamna in araba “plugar, agricultor”, asemeni numelui Gheorghe / George din limba greaca.
Sfanta Mucenita Sevastiana
Sfanta Mucenita Sevastiana a trait in timpul imparatului Domitian, in cetatea lui Marchian. Denuntata la guvernatorul Serghie drept crestina, a recunoscut ca este ucenita a Sfantului Apostol Pavel, si ca a fost botezata tot de catre acesta. In acest fel, Sfanta Mucenita Sevastiana si-a ales drumul catre mucenicie.
Sfantul Mucenic Valentin
Pe langa Sfantul Valentin sarbatorit in credinta ortodoxa pe 30 iulie, in calendarul aceeasi biserici apare un Sfant Mucenic Valentin, impreuna cu Sfintii Mucenici Sotirih si Marcu, in ziua de 24 octombrie.
Sarbatori, traditii si obiceiuri crestin – ortodoxe rit / stil vechi pe 24 octombrie
Sfantul Apostol Filip, unul din cei sapte diaconi; Preacuviosul Teofan; Sfintele Mucenite Zinaida si Filonila; Cuviosul Leon.
Vezi Traditii si sarbatori din 11 octombrie
Sarbatori, traditii si obiceiuri romano - catolice pe 24 octombrie
Sfantul Anton M. Claret, Episcop
Arhiepiscop si fondator claretian, Sfantul Anton Claret s-a nascut in localitatea Salient, in Catalonia Spaniei, in anul 1807. Desi a fost sovaielnic la inceputul vietii sale, a studiat preotia, dorind sa devina iezuit. Sanatatea subreda l-a impiedicat sa intre in Ordinul Iezuitilor, insa a servit ca preot. In 1849, a intemeiat Fii Misionari ai Imaculatei Inimi a Mariei, cunoscut astazi drept ordinul claretienilor, si Institutul de indrumare apostolica al Imaculatei Nasteri, format din maicile claretiene. Din 1850 si pana in 1870, Sfantul Anton Claret a fost arhiepiscop de Santiago, in Cuba. A revenit la curtea reginei Isabela a II-a ca si confesor, si a fost trimis in exil impreuna cu aceasta in anul 1868. In anii 1869 si 1870, Sfantul Anton Claret a participat la cel dintai Conciliu al Vaticanului. A murit in manastirea cistericiana din Fontfroide, din sudul Frantei, pe 24 octombrie 1870. Sfantul Anton Claret fost binecuvantat cu darul profetiei si a izvodit numeroase miracole. Decedat in anul 1870, este patronul negustorilor, tesatorilor, mantuirilor, si al claretienilor.
Sfantul Alois Guanella, preot
Al noualea din cei 13 copii ai lui Laurentiu si Maria Guanella, o familie pioasa, Sfantul Alois Guanella a intrat la seminar la varsta de 12 ani si a fost hirotonisit pe 26 mai 1866. A lucrat impreuna cu Sfantul Ioan Bosco din 1875 si pana in 1878 la ingrijirea copiilor lipsiti de un camin. Conducator al tinerilor de la Turin, Italia, a fost preot parohial la Traona, unde a deschis o scoala pentru cei saraci; masonii anticatolici de aici au fortat inchiderea acestei scoli in 1881.
Preot parohial la Pianello del Lario, Italia, in 1881, a fondat in aceasta localitate un orfelinat si o cresa. In 1886, vrand sa isi largeasca institutiile, le-a mutat intr-un asezamant mai mare, numit Mica Casa a Divinei Providente. Aici a fondat Fiicele Sfintei Maria a Providentei, o congregatie ce a primit aprobarea papala in 1917, cuprinzand astazi 1200 de surori ce lucreaza in peste 100 de asezaminte. In anul 1908, Sfantul Alois Guanella a pus bazele unei congregatii de barbati, numita Servitorii Caritatii (Guanelienii), ce fost atestata papal in 1928 si 1935, cuprinzand in prezent peste 500 de frati activand in mai mult de 50 de asezaminte.
Sfantul Alois Guanella a lucrat pentru Domnul in Statele Unite ale Americii cu emigrantii italieni de acolo, in 1912. In anul 1913, a fondat Confraternitatea Sfantului Iosif, avand scopul de a aduce rugaciuni pentru cei muribunzi, adunand in zilele noastre 10 milioane de membri.
A fost beatificat pe 6 aprilie 1962 de catre Papa Ioan al XXIII-lea, si canonizat pe 25 octombrie 1964, de Papa Paul al IV-lea.
Sarbatori, traditii si obiceiuri greco - catolice pe 24 octombrie
Sfantul Areta si cei impreuna cu el
Copyright © diane.ro. 2012
Articole din acelasi domeniu in blogul Dianei:
22 octombrie – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase
23 octombrie - Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase
Nascut pe 24 octombrie – Horoscop general Profil astrologic

Reviewed by Diana Popescu
on
octombrie 23, 2012
Rating:
Niciun comentariu: